Nici nu stiu cu ce sa incep. Sunt atatea lucruri nescrise, incat habar nu am care ar fi ordinea lor.
Am intrerupt pe buna dreptate scrisul si postarile. Nu gaseam directia si ideile.
Anumite momente grele nu le poti depasi prin scris si gata. Ai nevoie de ceva sau de vorba cuiva sa te poti aduna, regasi si reface sufleteste.
Sunt oameni care nu inteleg nevoile tale sufletesti. Nu au timp sau chef sa te asculte.
Insa, din noianul de oameni pe care ii cunosc, cativa mi-au fost alaturi cu o vorba buna. E mare lucru si atat. Apreciez efortul lor pentru ca nimeni nu e obligat sa ma asculte, sa le risipesc timpul cu problemele si framantarile mele interioare, cu esecul meu sentimental sau alte lucruri importante pentru mine, dar marunte si neinsemnate pentru ei.
Fireste, unele lucruri nu le poti schimba, timpul nu il poti intoarce si nici lucrurile rele nu le poti indeparta.
Daca e ceva sa ma fi marcat in viata mea, as aminti doar de parintii mei si divortul meu. Lucrurile astea vor merge mereu de mana. Nu au cum sa fie despartite. Pentru ca una o precede pe cealalta.
Nu am reusit sa gasesc acel om care sa ma sprijine si sa ofere neconditionat momente unice.
Mi-am petrecut jumatate din viata cautand fericirea. Am inteles ca ea nu exista.
Sunt asemeni lui Justinian care a cautat sa refaca maretia, grandoare si inegalabilul Imperiu. Din pacate, lucrurile nu au mers chiar cum a vrut. Nu intamplator am studiat si voi studia Imperiul bizantin. El va fi puntea mea de legatura dintre trecutul casniciei si prezentul burlaciei.
Este foarte greu sa intelegi si sa accepti sa ai puterea de a nu mai fi legata sufleteste de cineva. Sa te agati tot timpul de cineva ca sa nu ratacesti drumul spre ziua de maine. Dependenta de o persoana e o boala grea.
Ce ma leaga de Biserica Sfanta Sofia, nu am reusit sa aflu. Daca am norocul sa o vizitez candva, poate aflu. Ce nu am sa inteleg este ca toate lucrurile pe care mi le doresc si mi le-am dorit li se indeplinesc celor din jur si nu am inteles de ce.
Am invatat ca oamenii apar si dispar. E normal. Dar ce nu am inteles si nu inteleg de ce fac si rau unii dintre ei. Am intalnit oameni si oameni. Unii au reusit sa ma ajute enorm moral, altii nu m-au bagat in seama, altii m-au dezamagit. Asteptarile mele au fost mai mari de la cei care ii admiram si mai putin de la cei care nu ii damiram asa de mult.
Scotocesc prin carti, prin pagini, caut insemnari, imi place sa merg pe firul unor amintiri.
Mereu am crezut ca daca scrii si ai ce iti trebuie vei reusi sa treci peste probleme.
Din pacate, lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par.
Ma straduiesc sa-mi redefinesc prezentul si sa ma despart cumva de trecut, dar fara sa uit. Anumite lucruri nu ai voie sa le uiti. Prezentul determina viitorul.
Cea mai frumoasa perioada a fost cea in care am studiat Imperiul bizantin. Orele de curs care poate in alti ani puteau sa fie plictisitoare sau nu... oricum, din toata povestea ultimilor 2 ani din viata mea s-a iscat o mare dezamagire, un divort si o pasiune regasita pentru istoria bizantului.
Ce rol vor avea copii in povestea mea mai departe, va fi unul normal si firesc. Nu voi fi una din mamele care traiesc viata copiilor in locul lor. Exclus. Voi un observator bun si ascuns si ies doar cand au nevoie de mine fara sa-i sufoc. Daca vor sa intre in lumea mea a istoriei, a muzeelor, a caselor, cetatilor si locurilor interesante arhitecturale vor fi bineveniti. Nu trebuie sa citeasca tone de carti, ci exact acele carti care le va da informatii suficiente cat sa se descurce.
Sa porti in inima un om care sa-l iubesti si sa te iubeasca e cel mai frumos lucru de pe lume, dar sa nu devii depresiv atunci cand il pierzi. Uneori, oamenii care trec prin viata ta, aparent iti umple nevoia de ascultare, nevoia de a fi sustinut moral dar in realitatea trasatura negativa caracteristica, din nefericire, pe care am intalnit-o chiar de curand este egoismul.
Ce am invatat din toate cate s-au intamplat este egoismul barbatilor care ti-l ofera pe tava atunci cand vor sa te tina la distanta.
surse foto: google image
